Elvetia I – Cascadele Rinului, Zurich, Lucerne, Interlaken

Nu a fost prima calatorie in Elvetia si sper din tot sufletul ca nici ultima, pentru ca imi place de mor. Peisajul natural este … mi-e greu sa spun fara sa cad in clisee… demential. Pentru mine, iubitoare de multi si paduri. Pentru statorii la plaja si animale urbane probabil ca este mai putin interesanta. Este ce-i drept si scumpa de mori … dupa cum am citit pe un blog, in Elvetia „cum clipesti, cum platesti”. Mare adevar.

Planul excursiei a fost cam concentrat si in viteza. Am avut la dispozitie o saptamana si o masina inchiriata sa batem tarisoara asta in lung si in lat. Nu e mare. Am parcurs cam 1000 km si am vazut o multime de locuri.

Sa incepem cu inceputul. Dupa ce am aterizat la Zurich am luat masina si ne-am indreptat catre Cascada Rinului, una dintre cele mai mari caderi de apa din Europa. Poate nu cea mai inalta, insa cu un debit bogat de apa si pe latime mare. I-am dat ocol pe toate partile, ne-am apropiat cu barca, ne-am pozat din balcoanele suspendate, am hranit pestii uriasi cu popcorn.

 A doua zi am pornit catre Interlaken, cu o scurta oprire in Lucerne. Mi s-a parut un orasel fermecator si mai cochet decat Zurich. Am traversat raul Reuss pe celebrul pod de flori – Podul Capelei pe numele sau (un pod de lemn reconstruit in 1993 din materiale din podul original datand din 1333 care a ars), am strabatut centrul orasului si am urcat pe un deal din apropiere pentru a admira orasul de sus.

Dupa scurta incursiune prin Lucerne, fuga fuguta catre Interlaken, poate prindem o urcare rapida pe Schilthorn (alt. 2970 m), de unde se presupune ca poti admira „Sfanta treime” a varfurilor Alpilor elvetieni: Jungfrau, Eiger si Monch. Daca nu e nor. Iar in cazul meu… a cam fost. Ce am observat din calatoria asta, a fost ca cel mai bine te organizezi astfel incat sa ajungi pe varf (oricare) inainte de ora 14.00, pentru ca dupa aceea cam vin norii. Am ajuns repede pe Schilthorn, cu cateva telecabine inlantuite. Intrucat privelistea de sus era in mare parte laptoasa, am zis sa mancam ceva in restaurantul rotitor. Oferta nu era prea bogata, de preturi nu mai zic, iar rotatia platformei pe care erau asezate mesele, care ni s-a parut o idee foarte interesanta initial, ne-a cam ametit de cap si de stomac…

Ziua urmatoare – Jungfraujoch (alt. 3454 m) Se ajunge pe varf schimband 3 trenuri din Interlaken. Ultima parte a drumului are loc prin tunelul sapat in munte/ghetar, cale ferata inaugurata in 1912 – am prin astfel centenarul Jungfraubahn.  Acum 2 ani m-am oprit la ultima statie inainte de varf si nu am vazut partea asta, deoarece diferenta de pret era semnificativa. Acum am mers pana la capat, si mi-am dat seama si de ce. Sus poti face o multime de lucruri. Daca e soare, cum am avut noroc de data asta, poti sa te dai cu tiroliana, cu sania sau cu colacul pe zapada, sau pur si simplu sa stai la soare si sa admiri privelistea. Desigur sunt si destui temerari care vin aici pentru trasee pe ghetari, escalada, ski. Desi tentant… nu intra in scopul si posibilitatile noastre.

In ghetar e construit un adevarat labirint, decorat cu sculpturi de gheata, sala de vizionare filme despre istoria locului.

Am stat pe aici vreo 3-4 ore pe care nici nu le-am simtit cum au trecut, apoi am luat trenul inapoi, usor ametiti de lipsa de oxigen de la altitudine. Am coborat la Eigergletscher pentru pranz (impropriu spus pranz, intrucat era 4 dupa amiaza si eram lihniti de foame). Dupa masa, ce poate fi mai bun decat o plimbare, asa ca pana la Kleine Scheidegg am mers pe jos, am zburdat pe carari, am facut sute de poze in stanga si in dreapta.